Prof.dr. Florian BODOG, ministrul Sănătății s-a întâlnit cu pacienții afectați de scleroză multiplă și specialiștii care sunt implicați în tratarea acestei afecțiuni.
Ministrul Sănătății a răspuns astăzi invitației primită din partea Asociației de Scleroză Multiplă din România, care a organizat o masă rotundă la care s-au abordat teme de interes pentru îmbunătățirea serviciilor medicale necesare pacienților afectați de scleroza multiplă
“Am venit la această conferinţă pentru a asculta problemele asociaţiilor pacienţilor cu scleroză multiplă, dar și ale specialiştilor din domeniu, ale medicilor care tratează scleroza multiplă. În ceea ce priveşte reglementările cu privire la funcţionarea centrelor de tratament în scleroză multiplă, îmi doresc ca orice centru nou înfiinţat, sau orice centru care funcţionează în România să asigure tratamentul pacienţilor în condiții de siguranţă. Putem să discutăm flexibilizarea condițiilor în urma cărora se înființează aceste centre, dar fără a afecta siguranţa pacientului. Aceasta este prioritatea mea, prioritatea Ministerului Sănătății şi a Guvernului României.
De la începutul acestui an am ridicat gradul de acces al pacienţilor la tratament prin desfiinţarea comisiilor de specialitate. În mod specific pentru pacienţii cu scleroză multiplă am reglementat modul în care aceştia pot să fie transferaţi de la un centru la altul, în aşa fel încât să poată fi trataţi în locurile cele mai apropiate de domiciliu. Urmare a demersurilor pe care specialiştii în domeniul de sănătate şi asociaţiile de pacienţi le vor face, vom acredita şi alte centre.
Programul de tratament pentru scleroză multiplă nu este un program derulat de Ministerul Sănătății, însă ce pot să vă spun este că, anul trecut, au fost trataţi în jur de 3000-3500 de pacienţi, iar în acest an, din estimările pe care le avem noi, numărul de pacienţi trataţi ajung la 4000, avem o creștere a accesului pacienţilor la aceste tipuri de tratament. Terapia pentru un pacient costă în jur de 32.000 lei”, a declarat ministrul Sănătății, prof.dr. Florian BODOG.
Sursa: Ministerul Sanatatii