Echipa Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” Alba Iulia dorește să implice comunitatea locală într-o acțiune de strângere de cadouri pentru pacienții cu scleroză multiplă, astfel încât sărbătorile să vină cu un zâmbet și pentru ei. Campania este derulată în sprijinul Asociației SM Speromax Alba, care are circa 80 de beneficiari, persoane diagnosticate cu scleroză multiplă.
Începând de astăzi, oricine poate veni la sediul centrului, din strada Gladiolelor 3A, cu un cadou frumos ambalat, așa cum fiecare își dorește să primească. Pachetele vor putea fi aduse până în 3 aprilie, între orele 10 și 18, cu excepția zilelor libere. Cutiile nu vor fi sigilate, pentru a putea fi verificat conținutul acestora.
Atunci când vă gândiți ce să puneți în cutii, trebuie să luați în calcul următoarele:
- Beneficiarii Asociației SM Speromax Alba au între 18 și 70 de ani și mulți dintre ei sunt imobilizați la domiciliu din cauza bolii. Asta înseamnă că în mai mică măsură au nevoie de haine, deși puteți pune câteva lucrușoare dacă sunt noi.
- Puteți pune alimente neperisabile (vă rugăm să verificați data de expirare, luând în considerare că vor ajunge la ei în preajma Paștelui), obiecte de igienă personală, dar și cărți.
- Pacienții cu scleroză multiplă au mare nevoie de suplimente alimentare și parafarmaceutice. Iată o listă cu ce folosesc cei mai mulți dintre ei: Milgamma N, Tena Lady Extra Plus, Coenzima Q10, Tena Pants, Bilobil Forte, Osteocare, Tena Slip, Neuromultivit, Neuroage, vitamina D, Omega 3, Tonotil și multivitamine.
Persoanele care au disponibilitatea de a dona mai mult pot aduce dispozitive medicale, cadre fixe, cadre cu roți sau scaune rulante sau pot face donații pentru carburant, deoarece voluntarii și membrii Asociației SM Speromax Alba se deplasează des la domiciliile pacienților.
Vă mulțumim pentru implicare!
Persoane de contact:
- Ana Cosma, coordonator Centru de Resurse ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia – telefon 0749163002
- Dragoș Zaharia, președinte Asociația SM Speromax Alba – telefon 0745798953
Ajutor pe termen lung
Echipa și voluntarii Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia au dorit să ofere un ajutor pe termen lung acestor persoane încercate de o boală grea și au decis ca, în cadrul Atelierelor ”Produs din suflet pentru comunitate”, să îi învețe pe beneficiarii și voluntarii Asociației SM Speromax tehnici de realizare a diferitelor obiecte decorative, astfel încât ei să poată realiza cadouri pentru prieteni sau pe care să le poată oferi celor care îi ajută cu donații. Prima întâlnire din cadrul acestor ateliere a avut loc vineri, 24 noiembrie 2017, și a constat într-o activitate comună în cadrul căreia au fost realizate suporturi pentru lumânări, utilizând tehnica quilling. Beneficiarii și voluntarii celor doi parteneri s-au întâlnit ulterior în repetate rânduri, astfel încât pacienții cu scleroză multiplă să învețe cât mai multe tehnici de realizare a obiectelor decorative, dar și a mărțișoarelor.
O parte dintre obiectele rezultate au fost expuse pe o tarabă în Cetatea Alba Carolina, cu ocazia Zilei Naționale a României, de 1 martie pe Bulevardul Transilvaniei, dar și cu ocazia unor evenimente, astfel încât persoanele care doresc să poată dona bani Asociației SM Speromax Alba pentru asigurarea celor necesare celor aproximativ 80 de beneficiari, primind în schimb un obiect decorativ sau un mărțișor realizat de membrii asociației, cu sprijinul echipei și voluntarilor Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia, care a pus la dispoziție și materialele necesare.
Sursa: Centrul de Resurse Academia Doamnelor