FOTO: Donație substanțială pentru pacienții cu scleroză multiplă din Alba

Asociația SM Speromax Alba a intrat oficial în posesia unui autoturism, marca Mercedes Sprinter, grație unei donații a companiei Star Assembly Sebeș. Acesta va fi folosit pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienților diagnosticați cu scleroză multiplă, imobilizați în scaun rulant sau cu grave dificultăți de deplasare.

Vineri, 28 iunie, în prezența reprezentanților Star Transmission & Star Assembly, ai Casei Auto Sebeș și a zeci de pacienți din cadrul Asociației SM Speromax Alba, noua donație a fost testată și prezentată celor care urmează să beneficieze de ea. Mașina este dotată special pentru a putea transporta, facil și în condiții de siguranță, persoane aflate în scaun rulant.

Autoturismul, în valoare de 62.000 de euro, a fost modificat față de varianta standard, astfel că, acesta este singurul autovehicul complet dotat pentru persoane cu dizabilități, existent în țara noastră.

Mașina are 8 locuri, din care trei sunt pentru persoane în scaun rulant, iar restul pentru șofer și însoțitori. Este dotată cu lift, buton de panică, în cazul în care unul din pasageri are nevoie de ajutor și numeroși senzori care captează și transmit, în timp real, informații șoferului prin intemediul unui monitor montat pe bordul mașinii.

Momentan, la nivel național aceasta este singura mașină de acest gen, complet dotată și utilată pentru transportul persoanelor cu dizabilități

Sursa: Urbea Mea
Înapoi România vs MS

Lasă un comentariu

Oferim suport și siguranță persoanelor afectate de Scleroză Multiplă.

Sediul Speromax

Str. Gladiolelor, Nr.3A
Alba Iulia,  Jud. Alba, 510040
Program:

Luni, Miercuri, Vineri 8:30 – 12:30

Marți, Joi 8:30 – 16:00