În România, numai bolnav să nu fii. Pacienţii cu scleroză multiplă au acces doar la 7 soluţii terapeutice, faţă de 13 câte se oferă la nivelul altor ţări din Uniunea Europeană

În România, numai bolnav să nu fii. Pacienţii cu scleroză multiplă au acces doar la 7 soluţii terapeutice, faţă de 13 câte se oferă la nivelul altor ţări din Uniunea Europeană

În România, numai bolnav să nu fii. Pacienţii cu scleroză multiplă au acces doar la 7 soluţii terapeutice, faţă de 13 câte se oferă la nivelul altor ţări din Uniunea Europeană. În plus, nici centrele de tratament nu sunt suficiente. Cei aproape 4.000 de pacienţi incluşi în Programul Naţional sunt îngrijiţi în 11 centre. Cele mai multe dintre ele sunt în Capitală. Aşa se face că bolnavii, unii dintre ei chiar în scaun rulant, sunt nevoiţi să parcurgă sute de kilometri pentru a beneficia de tratamentele care le dau şansa la o viaţă mai bună. Scleroza multiplă nu se vindecă, dar poate fi ţinută sub control dacă pacientul are acces la medicamente noi.

Liliana are 39 de ani. A fost diagnosticată cu scleroză multiplă în urmă cu 18 ani.

Cu timpul, Liliana a încercat mai multe tipuri de tratament. Unul dintre ele nu a avut rezultatul dorit, iar boala s-a agravat. De aproape un an de zile este în scaun cu rotile. Deşi locuieşte în Râmnicul Vâlcea, trebuie să facă mereu naveta în Capitală pentru investigaţiile de care are nevoie şi să îşi ia tratamentul. Pentru că aici este cel mai apropiat centru de domiciliul ei. Pe lângă acest lucru, s-a mai lovit de multe ori şi de alte probleme din sistemul de sănătate, deşi este inclusă în Programul Naţional de Tratament.

A observat din propria experienţă că medicii care îi îngrijesc pe cei cu scleroză multiplă sunt foarte aglomeraţi şi de multe ori nu fac faţă numărului mare de pacienţi. În prezent, aproape 4.000 de persoane afectate de scleroză multiplă sunt trataţi în doar cele 11 centre existente. Mulţi dintre ei sunt nevoiţi să parcurgă sute de kilometri lunar pentru a beneficia de tratament.

Supraaglomerarea centrelor afectează grav calitatea serviciilor medicale. Situaţia ar sta altfel dacă s-ar deschide unele noi. Însă lucrurile sunt îngreunate de procedura de acreditare şi de faptul că nu ar fi suficienţi specialişti care să îi îngrijească pe pacienţi în condiţii optime.

Asociaţia de scleroză multiplă din România atrage atenţia şi asupra nevoii de actualizare a programului de tratament cu terapii noi. Ţara noastră este cu mult înapoi, faţă de situaţia altor ţări din Uniunea Europeană.

Pacienţilor cu formă de boală fără soluţii terapeutice în programul naţional, dar cu soluţie disponibilă în Uniunea Europeană nu le rămâne decât să ceară tratament în alte state, cu decontare prin formularul european. Costul tratamentului pentru scleroză multiplă se ridică la 32.000 lei pentru un pacient.

Sursa: Focus Prima TV
Înapoi Pacienții cu scleroză multiplă, puși pe drumuri. Bolnavii cer mai multe centre specializate

Lasă un comentariu

Oferim suport și siguranță persoanelor afectate de Scleroză Multiplă.

Sediul Speromax

Str. Gladiolelor, Nr.3A
Alba Iulia,  Jud. Alba, 510040
Program:

Luni, Miercuri, Vineri 8:30 – 12:30

Marți, Joi 8:30 – 16:00