Alba: Secţia Neurologie a spitalului din Blaj, modernizată în regie proprie

Secţia Neurologie a Spitalului Municipal Blaj a fost redeschisă, marţi, după trei luni, perioadă în care a trecut printr-un amplu proces de modernizare, fiecare salon beneficiind acum de baie proprie, cu facilităţi şi pentru persoanele cu dizabilităţi, aer condiţionat, televizor cu led şi, de asemenea, iluminat cu leduri, dar şi de internet wireless.

Lucrările s-au desfăşurat în regie proprie, din fondurile spitalului şi de către angajaţii unităţii, şi au costat aproximativ 150.000 de lei.

„Cred că a fost un imens avantaj faptul că am efectuat aceste lucrări în regie proprie, cu oamenii noştri. Dacă am fi apelat la o firmă specializată, probabil că nu am fi reuşit să facem toate dotările, pentru că preţul ar fi fost dublu. Aşa însă am putut să ne punem în practică toate ideile, iar lucrările au fost efectuate cu grijă, ca şi cum am fi muncit acasă la noi”, a declarat, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, managerul interimar al Spitalului Municipal Blaj, Iacob Nicolae Suciu.

Concret, a fost înlocuită şi extinsă instalaţia electrică, au fost modernizate reţelele de apă şi canalizare, astfel încât să deservească noile facilităţi, iar saloanele au fost modernizate astfel încât pacienţii să beneficieze de condiţii cât mai bune de recuperare.

„Nimeni nu îşi aminteşte când a fost ultima dată modernizată această secţie, din ceea ce am discutat cu cei mai vechi colegi, de-a lungul timpului efectuându-se cel mult lucrări de zugrăvire a saloanelor”, a adăugat managerul interimar.

În perioada în care cele cinci saloane, cu un total de 25 de paturi, sala de tratament şi oficiul au fost modernizate, pacienţii au fost relocaţi la Secţia Psihiatrie.

Pe lângă internet wireless, secţia a fost dotată şi cu telefonie, videointerfonie şi un sistem modern de supraveghere video.

Conducerea Spitalului Municipal Blaj şi-a exprimat speranţa că investiţiile de acest gen vor continua, urmând ca în funcţie de fondurile disponibile, să fie modernizate şi secţiile ATI şi UPU.

Prezent la ceremonia de reinaugurare a Secţiei Neurologie, primarul Gheorghe Valentin Rotar a apreciat iniţiativa conducerii spitalului de a efectua astfel de lucrări în regie proprie, aşa cum de altfel, în multe proiecte, procedează şi administraţia locală.

„Avantajul acestora este că au un preţ mai mic, pot fi adăugate îmbunătăţiri pe parcurs, în funcţie de necesităţi, fără a fi necesară refacerea caietului de sarcini, deci fără modificări legislative, care ar fi îngreunat perioada de implementare. Sper că această lucrare nu este decât începutul reabilitării integrale a tuturor secţiilor Spitalului Blaj şi cred că poate fi un model pentru orice spital din România, chiar şi pentru unul mult mai mare decât spitalul blăjean”, a mai spus edilul.

Sursa: Agerpres
Înapoi Poveste Dragoș Zaharia

Lasă un comentariu

Oferim suport și siguranță persoanelor afectate de Scleroză Multiplă.

Sediul Speromax

Str. Gladiolelor, Nr.3A
Alba Iulia,  Jud. Alba, 510040
Program:

Luni, Miercuri, Vineri 8:30 – 12:30

Marți, Joi 8:30 – 16:00