Redirectionati 3,5 la suta din impozitul pe venit catre pacientii cu scleroza multipla

15 martie este data limită până la care poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către Asociația SM Speromax Alba, susținând persoanele suferinde de scleroză multiplă.

Sumele astfel obținute vor fi folosite pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de zi cu zi ale pacienților cu SM din județul Alba.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 1931 din 26 aprilie 2018, privind plata contribuțiilor sociale, poți direcționa cota de 3,5% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii.

Astfel, poți alege să redirecționezi o parte din impozitul care ajunge la stat, către Asociația SM Speromax Alba și, implicit, către pacienții care suferă de scleroză multiplă.

Aceast demers nu implică cheltuieli suplimentare din parte angajatului sau angajatorului, reprezintând o cotă din impozitul pe care statul o oprește obligatoriu și o redistribuie oricum serviciilor sociale.

Procedura este simplă. Formularul, precum și instrucțiunile de completare a acestuia, le poți găsi pe site-ul www.smalba.ro.

După completarea lui, acesta trebuie depus la circumscripția fiscală de care aparțineți și/sau la sediul Asociației SM Speromax Alba între orele 08:00 – 16:00.

De mai bine de 11 ani Asociația SM Speromax Alba reușește să furnizeze servicii de calitate, pliate pe nevoile reale ale pacienților cu scleroză multiplă.

Sprijinul din partea comunității este esențial pentru punerea în practică a tuturor proiectelor asociației.

Sursa: Alba7
Înapoi Termenul de depunere a declarației unice și a Formularului 230 va fi extins până la 31 iulie 2019

Lasă un comentariu

Oferim suport și siguranță persoanelor afectate de Scleroză Multiplă.

Sediul Speromax

Str. Gladiolelor, Nr.3A
Alba Iulia,  Jud. Alba, 510040
Program:

Luni, Miercuri, Vineri 8:30 – 12:30

Marți, Joi 8:30 – 16:00